pdb
08.11.2014

Vicarius Filii Dei

În studiile școlii de Sabat din iunie 2002 am învățat că titlul Vicarius Filii Dei, a fost folosit încă din timpurile Reformațiunii pentru a calcula numărul 666. De asemenea, am fost învățați că „sunt câteva chestiuni care ar trebui să ne facă să fim prevăzători. Prima, este aceea că nu este clar că acest titlul este unul oficial.” Pasajul citat mai sus a fost scris în studiile din trimestrul al II-lea, avândul ca autor pe fostul director al Biblical Research Institute, Ángel Manuel Rodríguez. Scopul amintirii acestor „chestiuni” care ar trebui să ne facă „prevăzători” era acela de a determina membrii bisericii adventiste să nu mai folosească asocierea dintre Vicarius Filli Dei și numărul fiarei, 666. Unul din argumentele folosite era acela că acest titlu nu este oficial. Alți pastori adventiști consideră că această asociere nu trebuie făcută pentru că nu există nicio mitră papală cu această inscripție. Deși revista catolică Our Sunday Visitor consemna în 18 aprilie 1915 că această inscripție există, într-un număr următor au infirmat acest lucru. Ceea ce este surprinzător este că, deși noi, adventiștii, am început ca urmare a învățăturilor primite prin lecțiunile școlii de Sabat, articole, cărți și predici, să nu mai amintim asocierea dintre Vicarius Fiii Dei și 666 pe baza argumentelor mai sus menționate, revista on-line Our Sunday Visitor a publicat pe 6 august 2014 un articol care nu numai că nu neagă că această inscripție ar fi scrisă pe mitra papei, dar afirmă că ceea ce papa decide să poarte este oficial. Iată articolul:

„Mitra papală – răspuns de la părintele Francis Hoffman

Î: De ce ar avea papa înscris pe mitra lui Vicarius Filii Dei, care nu este un titlu oficial al papei, în loc de Vicarius Christi, care este un titlu oficial?

R: Aici este răspunsul părintelui Francis Hoffman, J.C.D.:

Papa poate face orice dorește atâta timp cât este loial lui Hristos. Codul canonic declară: «Niciun apel sau recurs nu este permis față de o propoziție sau un decret al Pontifului Roman.» (Canonul 333.3). Astfel, sfântul părinte însuși poate hotărî ce este un titlu oficial, pentru că el este oficial. În același timp, nu există nicio diferență între Vicarius Filii Dei și Vicarius Christi. Primul înseamnă „Înlocuitor al Fiului lui Dumnezeu” și al doilea este tradus „Înlocuitor al lui Hristos”. De vreme ce Fiul lui Dumnezeu este Hristos, cele două înseamnă același lucru.”

neal-c-wilsonDesigur, există o diferență – numărul titlului Vicarius Filii Dei însumează 666. Descoperind acest articol mi-am amintit de o declarație a tatălui actualului președinte al Conferinței Generale, Neal Wilson, făcută sub jurământ pe când deținea „funcția” de vice-președinte al Diviziunii Nord Americane.

„Deși este adevărat că a existat un timp în viața Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea când denominațiunea a luat un punct de vedere anti Romano-Catolic și termenul „ierarhie” a fost folosit într-un sens peiorativ pentru a face referire la forma papală de guvernare a bisericii, acea atitudine din partea bisericii nu era altceva decât o manifestare anti-papală larg răspândită printre denominațiunile conservatoare protestante în prima parte a acestui secol și în ultima a celui trecut, care acum, în ceea ce privește Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, a fost aruncată în grămada de gunoi.” – declarație făcuta la tribunal în procesul Merikay McLeod, număr de evidență 84: EEOC vs PPPA, c-74-2025-CBR. 6 februarie 1976 - Equal Employment Opportunity Commission împotriva Pacific Press Publishing Association și a General Conference of Seventh day Adventists, judecător Charles B. Renfrew, U.S. District Court, San Francisco, California, 1974-1975.

Our Sunday Visitor - 1915

Our Sunday Visitor - 2014

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Paul Bucur: Trimite pe contact@zguduireaadventismului.ro adresa de Gmail pe care…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

  2. David Ionita: Paul cum pot viziona prezentările de la tabăra…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

  3. Robert Neacsu: Cred ca ar trebui analizata si trinitatea in…

    a comentat la: Despre sanctuar

Distribuie